Motto:
Dacă s-ar fi temut, oamenii care l-au dezlegat pe Lazăr nici nu trebuiau să-l atingă de frica virușilor și a bacteriilor prezente pe giulgiul lui radiant de miros greu. Dar fiind în ascultarea Mântuitorului Iisus Hristos, și-au asumat contactul cu giulgiul și cu trupul lui Lazăr, fără spaima contaminării și a morții, și fără grija de a fi socotiți necurați că au atins un om mort și înviat.

preluare site-ul părintelui patermihail.wordpress.com

Am primit din mai multe părți un mesaj care încerca să întemeieze „ilustrele” măsuri contra pandemiei (spălarea mâinilor, purtarea măștilor și distanțarea fizică a tuturor de toți) pe câteva citate biblice vechi-testamentare extrase din context. Mie mi se pare greșită, chiar eretică și demonică, folosirea acelor pretexte părut biblice și semidocte, ca să justifici niște reguli „medicale” exagerate, unele absurde și chiar împotriva firii, pe care câțiva tirani trecători vicleni, incompetenți și inconsecvenți (conform propriilor declarații date în ultimele luni) vor să le impună tuturor (și bolnavi și sănătoși fizic deopotrivă) prin minciună și frică (propagandă agresivă bine plătită). Iar incompetența lor este acoperită de propaganda mediatică macabră și de măsurile lor drastice care urmăresc mai mult conformarea forțată a oamenilor, decât protejarea lor reală în fața bolii (îndemnul la creșterea imunității ar trebui să fie primul). Cum spunea cineva: „mai frică mi-este de agresivitatea guvernanților proști (care s-au dedulcit la putere) decât de agresivitatea virusului”. Dar, din nefericire, se poate vedea că și unii clerici ortodocși s-au lăsat „virusați” de ideologia fricii și au adăugat (cu de la ei putere, dar fără discernământ) la învățătura creștină și practica de veacuri ale Bisericii nu numai mesaje ciudate de adormire a vigilenței creștinilor (în fața cezarului tot mai pornit contra slujbelor și sărbătorilor Bisericii), ci și unele inovații liturgice care bat spre kitsch și blasfemie (vezi problema lingurițelor, a pozelor/statuilor puse în locul credincioșilor pe scaunele bisericii la slujbele „online”, de exemplu). Trist, dar adevărat…

Mă simt obligat, așadar, să prezint în continuare următoarele lămuriri:

1. La Exod 30, 18-21 este vorba de spălatul formal, ritualic (înainte de slujbă), nu igienic (ba chiar era împotriva igienei elementare, căci se făcea în aceeași apă) și era doar al leviților! Spălarea regulată sau ocazională (și nu numai pe mâini) ține totuși de igiena naturală de care nu trebuie să fim străini, totuși…

2. La Levitic 14, 4-5 este vorba despre lepră (care era socotită incurabilă și foarte contagioasă atunci), nu despre gripă sau viroză pulmonară! ️

3. De „mască” și distanțare obligatorie la oamenii sănătoși și virtuoși nu zice nimeni nimic în Vechiul Testament. Ba e chiar indicată sporirea rugăciunii personale (cf. Psalmi 6, 2 și 37, 1-22) și a comuniunii naturale și sacramentale între oameni (mers la cort, templu și sinagogă) ca suport psihologic esențial în procesul vindecării. Excepția era lepra, unde bolnavii erau „înveliți” pe tot corpul și izolați de cei sănătoși, dar nu și între ei! Boala grea era văzută ca un blestem al lui Dumnezeu asupra celor păcătoși, de aceea leproșii erau scoși din comunitate și cercetați periodic de preoți care-i îngrijeau și care constatau uneori vindecarea lor. Iar în perioada Noului Testament, pe lângă grija specială față de cei suferinzi în bolnițe și spitale, Biserica Dreptmăritoare a lui Hristos a rânduit la vremuri de boală și molimă posturi, rugăciuni, slujbe și procesiuni (Sfântul Maslu, litanii de pocăință și implorare a milei divine, cf. Iacov 5, 14) pentru îmblânzirea dreptății lui Dumnezeu și spre îndreptarea oamenilor la pocăință, credință și solidaritate. Acestea reprezintă remediile duhovnicești ale Bisericii care ne (re)aduc harul lui Dumnezeu dătător de viață și sănătate sufletească și trupească. Ele sunt esențiale pentru viața Bisericii, după cum vedem că Dumnezeu a oprit răspândirea ciumei și a invadatorilor (micro- și macro-) de multe ori în istorie.

4. Dumnezeu a poruncit, nu a stat de vorbă cu natura minerală, vegetală și animală, atunci când a creat lumea. Doar pe om l-a chemat la dialog și iubire, pentru că avea planul Său (din veci, dinainte de facerea lumii) să Se întrupeze ca om. Iar sfatul intra-treimic de la facerea omului arată că originile și rădăcinile vieții omului, ca și scopul lui, sunt în Dumnezeu, nu în natură, chipul lui Dumnezeu imprimat veșnic în (fiecare suflet și trup de) om fiind infinit superior lumii (cf. Matei 16, 26).

5. Toate lucrurile create de Dumnezeu sunt bune foarte (cf. Facere 1, 31), inclusiv micro-organismele care ajută la metabolismul macro-organismelor. Ele au rosturi pe care nu le putem înțelege deplin, oricât arsenal științific am mobiliza asupra lor. Nici pe noi, oamenii, Dumnezeu nu ne-a pus să trăim într-un mediu aseptic/sterilizat (dovada este micro-biomul digestiv, respirator și dermic care ne antrenează sistemul imunitar), îngroziți de orice intrus în mediul nostru înconjurător, ci să conviețuim euharistic și hristocentric în armonie/comuniune cu El, cu natura și între noi, fără frică de nimic. Psalmii 90 și 103 sunt elocvenți în acest sens.

6. Bolile și frica apar în noi când ne îndepărtăm prin păcate de viața naturală, cumpătată și armonioasă, abuzând de încrederea și „puterea” proprii care ne dereglează viața personală și socială, mai mult sau mai puțin grav. Uneori, bolile fizice nu au cauze explicabile fizic sau metafizic („vinovați” pentru suferința lor nu sunt bolnavii, părinții lor sau comunitatea), adică au și un caracter excepțional, ca epifanii dumnezeiești (arătări ale slavei și proniei lui Dumnezeu), pedagogia divină chemându-ne în masă la pocăință și dreaptă credință. Pentru că Dumnezeu ne arată întotdeauna pronia Sa iubitoare, mustrătoare și vindecătoare, folosind și ocazia bolii trupului (fie ea și de dimensiuni epidemice, cu sau fără propaganda unor cercuri interesate de stăpânire și câștig pământesc) ca terapie intensivă a sufletului; de aceea să trăim pocăința cu răbdare, cu smerită rugăciune și cu înțelegerea acestei necuprinse purtări de grijă dumnezeiești care ne dorește mai mult ca noi mântuirea. Dar să facem și noi, cu credință și statornicie, tot ce putem ca să ne grăbim vindecarea/îndreptarea atât nouă, cât și copiilor noștri atât de expuși și de vulnerabili! Or, omul postmodern, care trăiește mai mult în virtualul patimilor, al iluziilor, al imaginației (fie și cea digitală), nu mai poate reveni în real decât prin pocăință, prin suferință sufletească și trupească, prin nevoință (uneori liber) acceptată/asumată cu răbdare și credință în mila lui Hristos – Cel Ce a pătimit real pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire. Pocăința ne scutură, așadar, iluziile/fanteziile din cap și ne face să aterizăm pe pământ, în lumea reală, plină de frumusețe și de viață. De aceea, pocăința prin boală și prin lipsuri/strâmtorări este experiența cea mai la îndemână (simplă și răspândită) prin care Dumnezeu ne cheamă azi la El – Cel Viu, Cel Real – Cel Ce este (Ο ΩΝ) și nu trebuie să fugim de la fața Lui prin felurite subterfugii mincinoase.

7. Pătimirea noastră în boli, apoi vindecarea și imunizarea noastră la boli au loc tot sub puterea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu (Creatorul, Mântuitorul, Tămăduitorul, Sfințitorul – Părintele nostru iubitor) atât la nivel personal, cât și social. Noi trebuie să revenim la o viață curată, naturală, atât material (biologic și psihologic), cât și duhovnicesc/spiritual. Dar în primul rând spiritual, căutându-L pe Dumnezeu, Împărăția și dreptatea Lui (cf. Matei 6, 33). Avându-L pe Dumnezeu în suflet și împlinind voia Lui (post, rugăciune și fapte bune), trăind viața și bucuria Lui și în comuniunea dintre noi în Biserică (cf. Matei 18, 20), înțelegând că toate firele de păr ne sunt numărate la El (adică toată viața noastră este înaintea Lui ca o carte deschisă), nu avem motive să deznădăjduim, chiar dacă, prin încercările vieții, aproape că „ne ținem mintea în iad” (precum Sfântul Siluan Athonitul). Mai mult decât atât. Însuși Domnul ne-a binecuvântat și ne-a asigurat că este cu noi „în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20). Dar noi suntem cu El? Vrem să fim mereu cu El? Facem voia Lui?

8. Și până la apariția p(l)andemiei, oamenii mureau de diferite boli, de diabet, de viroze, de cancer, de infarct sau de mai mult boli… Murim toți, și clerici și mireni, și credincioși și atei, și mari și mici. Moartea naturală ține de pronia lui Dumnezeu cu noi. Este o taină și, totodată, un examen (al sufletului nemuritor) rânduit de Dumnezeu, nu de om. Moartea fizică este cel mai sigur eveniment al vieții noastre, de fapt, și nu o putem evita nici noi, oricâte măști am schimba și oricâte dezinfectări am face acum. O putem amâna și o putem depăși. Dar uneori, e drept că și noi, conștient sau nu, contribuim la grăbirea morții prin viață dezordonată și „eroism” inutil (bravadă). Adesea ne slăbim singuri sănătatea și imunitatea la boli exagerând chiar în credință (ispitindu-L pe Dumnezeu) și ăsta este un mare păcat. De aceea trebuie să fim înțelepți, cumpătați și precauți. Dar nu moartea are ultimul cuvânt. Îi iubim în continuare pe cei adormiți, le respectăm memoria și îi pomenim în rugăciunile noastre. Domnul Iisus Hristos ne-a arătat că iubirea este mai puternică decât moartea, decât frica de vrăjmașii din întuneric sau de autoritățile care păzeau mormântul Lui (și-l mai păzesc încă și azi, ca nu cumva Învierea să devină un fenomen pandemic). Ideea principală a credinței noastre creștine, așadar, este nu dobândirea „tinereții fără bătrânețe (și fără boli) și a vieții fără de moarte” aici pe pământ, într-o existență autonomă și ego-filă (iubitoare de sine), ci dobândirea mântuirii, a vieții veșnice în Hristos încă de aici prin unirea noastră continuă cu El în Duh, prin „credința care este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6), prin credința care ne înviază din letargie la Liturghie. Nu de viața aceasta pământească (pe care trebuie s-o prețuim și s-o sfințim, totuși, prin bunătate) trebuie să ne agățăm cu dinții ca de ultima realitate (cum ne sugerează propaganda groazei de viruși și a ordinii globaliste), acceptând orice „poruncă” (chiar împotriva firii umane și a biologiei) de la „autoritățile statului” (care uneori dau dovezi clare de prostie, corupție și ticăloșie), ci de Mântuitorul Iisus Hristos și de Biserica Sa trebuie să fim legați neîncetat prin Sfintele Taine ale Bisericii și virtuțile creștine, după cum a zis Însuși Domnul: „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15, 4-5); „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac.” (Ioan 11, 25-26). Deci, dacă suntem împăcați cu Dumnezeu (prin pocăință lucrătoare și iubire către semeni), atunci nu avem de ce să ne temem de moartea fizică. Căci „și dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem” (Romani 14, 8). Adică nu avem de ce să ne lăsăm virusați/cuprinși de panică și depresie (care scad foarte mult imunitatea și ne predispun la îmbolnăviri), nu trebuie să ne întristăm „ca ceilalţi, care nu au nădejde” (I Tesaloniceni 4, 13). Dacă am primit cuvântul Domnului „Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma.” (Luca 10, 19), atunci de ce ne-am teme de un virus, de amendă sau moarte acum la comanda cezarului, că așa vrea el sau propaganda lui mincinoasă? (Pentru că nu e corect ca drepturile mele naturale (date de Dumnezeu) și constituționale să-mi fie limitate de frica de moarte sau de propaganda macabră a cuiva, fie el și cezar pământesc. Dăm cezarului doar ce e al lui, nu ce e al lui Dumnezeu.) Doar de moartea fără Dumnezeu (fără pocăință) e bine să ne temem, și de aceea ne străduim să trăim în trezvie și cumințenie.

9. Imunizarea nu înseamnă automat (și numai prin) vaccinare, ci și antrenarea/educarea sistemului imunitar propriu fie în mod natural (printr-un stil de viață sănătos, echilibrat, pe termen lung), fie excepțional (printr-un regim intensiv cu alimente și suplimente minerale imuno-stimulatoare), precum și întărirea psihologică în fața suferinței, a psihozei și a depresiei (uneori chiar întreținute în popor de mass-media). De asemenea, pe lângă discuția aducătoare de iubire și bucurie, contactul fizic cu alți oameni înseamnă și un schimb de micro-organisme (peste zece mii de bacterii și viruși de pe piele/mână și din aer) care sunt „citite” și memorate de către propriul sistemul imunitar pentru viitor. Deci nu trebuie să ne distanțăm fricoși unul de altul, ci să fim naturali și curajoși ca înaintea lui Dumnezeu care ne prilejuiește întâlniri spre folosul nostru și este prezent și în noi și în natura înconjurătoare.
Amintesc și eu aici câteva surse naturale de întărire imunitară:
– Alimentația duhovnicească: rugăciunea (personală și comunitară), citirea Sfintei Scripturi și faptele bune ale iubirii smerite și milostive;
– Alimente: proteine de bună calitate (pește, ciuperci, cereale, avocado, brânză bio); plante (echinaceea, gălbenele, mușețel, muguri de alun și de brad), legume (variate, crude, ardei iute, pătrunjel, usturoi (!), ceapă, varză, roșii, hrean, ridiche neagră, ghimbir, turmeric), fructe (citrice, cătină, merișoare, zmeură, mure, nuci, alune, caju), vin roșu, produse apicole (miere, propolis, păstură, lăptișor de matcă);
– Suplimente antioxidante: Vitamine (C, D, A și E), coenzima Q10 și Minerale (Zinc, Seleniu, Magneziu, Calciu, plasma de Quinton);
– Stil de viață echilibrat: somn de bună calitate (6-8 ore), mișcare fizică moderată și regulată (ajută drenajul limfatic), post intermitent regulat, apă cu pH alcalin, expunere la soare (se sintetizează vit. D), respirație corectă (pentru o oxigenare corectă), evitarea stresului fizic și psihic (frică, supărare, furie, oboseală) care scade drastic imunitatea, evitarea poluării chimice (inclusiv zahăr, alcool, tutun) și minimizarea expunerii la radiații electromagnetice (inclusiv wifi-xG), băi termale și saună, relații sociale armonioase.

10. Datorită marilor scandaluri legate de vaccinarea în masă din India și Africa, dar și numeroaselor procese din Germania și Italia, deja se știe că în compoziția multor vaccinuri există și substanțe chimice nocive (săruri de mercur și aluminiu, dar nu numai) care provoacă nu numai alergii locale sau generale, ci și boli grave, neuro-degenerative (autism, ADHD, epilepsie, scleroză multiplă, etc.). De aceea îmi pun câteva întrebări logice: De ce ar trebui să-l cred pe propagandistul-șef al vaccinării, Bill Gates (bine implicat financiar și cu profit uriaș – 20 / 1) care declara altădată că va stopa creșterea demografică prin vaccinarea și sterilizarea oamenilor, că acum dorește tocmai opusul – prelungirea și bunăstarea vieții lor? Apoi, de ce m-aș vaccina cu un vaccin făcut pe genunchi, fără studierea efectelor lui secundare (cancer, leucemie, boli neurologice, de exemplu) în metabolismul „cobailor” pe termen mediu și lung (2-5-10 ani)? De ce firmele producătoare de vaccinuri sunt exonerate de vinovăția „malpraxisului” în cazul dovedirii nocivității vaccinului asupra vieții și sănătății oamenilor? Și dacă există un mod accesibil și confirmat de întărire imunitară, de ce să forțez organismul cu substanțe chimice nocive? De ce să accept un vaccin care poate fi mai toxic decât boala pe care ar trebui s-o eradice? De ce se tem cei vaccinați de cei nevaccinați, dacă tot cred că au devenit imuni la boală prin vaccinare? Iar dacă peste 90 % din populație a biruit boala fără vreun tratament specific, de ce aș obliga toată populația să se vaccineze cu un vaccin făcut în grabă cu 80 % „garantat” (de fabrica de vaccinuri) ca sigur din punct de vedere medical? De ce să nu fiu precaut atât față de un produs lansat fără proba timpului, cât și față de „oferta” unor companii farmaceutice care sunt deja în procese cu oameni mutilați sau omorâți de medicamentele lor? Iar dacă am biruit boala și am dezvoltat deja anticorpi în mod natural sau prin tratament, de ce m-aș mai vaccina?

11. Știm că Dumnezeu l-a făcut pe om cu migală și răbdare ca vârf al creației Sale, alcătuindu-i cel mai performant sistem imunitar (chiar dacă astăzi este mult afectat negativ de poluare, vârstă, degenerare genetică și dezordine în viață). De aceea a pus cele mai bune filtre anti-microbiene naturale la intrarea în organismul nostru (gură și nas), filtre umede care asigură primul bastion de apărare al organismului împotriva agenților patogeni externi care, dacă depășesc o masă critică într-o anume durată de timp, pot deveni periculoși pentru om. Tusea, strănutul și excrețiile orale și nazale țin de reflexul natural (creat de Dumnezeu) care asigură curățenia locală a acestor filtre care, deși nu pot fi înlocuite (ca la mașină), rezistă toată viața. Igiena acestor filtre nu ține însă numai de Dumnezeu care le-a creat, ci mai ales de grija/implicarea noastră conștientă față de propriul trup și sănătatea lui. De aceea este indicat să învățăm de timpuriu să respirăm corect pentru a asigura oxigenarea optimă a organismului, să expectorăm corect mizeriile acumulate și să ne curățăm corect nasul și faringele (gargară din când în când cu clorură de magneziu sau cu albastru de metilen mai ales în perioadele de răspândire a gripelor și virozelor pulmonare). Masca (adesea neconformă standardelor de siguranță medicală, după cum scrie și pe etichetele a peste 95 % din cele comercializate la noi) adăugată pe față obstrucționează oxigenarea naturală a organismului (crește hipercapnia, scad imunitatea și concentrarea în timp), păstrând în ea nu numai dioxidul de carbon, ci și micro-organismele expirate care sunt apoi inspirate din nou în faringe, bronhii și plămâni. Dar mai presus decât orice altă trăsătură, caracterul psihologic al purtării măștii este determinant, cel mai puternic efect al purtării măștii fiind satisfacția psihologică și sentimentul fals de siguranță pe care o oferă purtătorului, acesta fiind, de fapt, expus unei concentrații crescute de microbi care, în loc să fie evacuați, sunt păstrați în căile respiratorii, mărind astfel riscul infectării… De aceea și peste 85 % dintre cei infectați au declarat că sunt purtători constanți ai măștii! Deci masca face mai mult rău decât bine, mai ales celor sănătoși și mai ales că masca nu este schimbată la o oră, nici nu este păstrată în mod igienic în buzunar lângă bani, ochelari, etc.. Din acest motiv în Țările Nordice purtatul măștii nu este socotit obligatoriu și nici recomandat, decât în cazuri excepționale. Oricum, nici o mască exterioară nu poate asigura o protecție mai bună decât filtrele naturale din nas și din faringe, care se pot și curăța regulat, fără costuri suplimentare. Iar dacă cineva este „virusat”, atunci este preferabil să stea în casă pentru a nu deveni contagios față de alții. De aceea trebuie testare în masă pentru izolarea în case doar a celor bolnavi, evitându-se astfel paralizarea vieții sociale și economice…

12. Nici Dumnezeu, și nici Biserica, nu ne învață să disprețuim știința în general (printr-o „credință” oarbă și fanatică), dar nici să o absolutizăm, adică să „credem fără să cercetăm” afirmațiile pseudo-științifice, mai ales când astăzi au o mare încărcătură ideologică anticreștină și chiar antiumană (vezi dilemele bioeticii legate de vaccinuri, avort, eutanasie, homosexualitate, transplant, fertilizare in vitro, eugenie, genderism, transumanism). Unele falsuri legate de „cuceririle științei” sunt deja notorii, iar impostorii cu discursuri amețitoare fac pe noii prooroci ai științei acestei lumi care încearcă să amăgească pe cât mai mulți și să-i abată chiar de la viața biologică naturală, nu doar de la viața morală și spirituală creștină (au ajuns să zică binelui rău și răului bine). Oricum, propaganda neomarxistă progresistă agresivă încearcă să insinueze că are cumva știința și viitorul de partea ei, acoperind prin huiduieli și calomnii violente toate glasurile care, cu argumente științifice bine articulate, o contestă. Asistăm la un proces global de re-programare neurolingvistică a oamenilor, de resetare și reformatare a memoriilor lor personale și sociale, de rescriere cu năduf „proletar” a istoriei și a culturii (vezi corectitudinea politică, mișcarea BLM). Tocmai de aceea avem astăzi datoria să fim foarte vigilenți și să cercetăm cu atenție informațiile și sursele lor, ca să nu cădem în capcanele ideologice bine camuflate în idealuri „nobile”, mincinoase și pierzătoare de suflet.

În final, vreau să închei cu un frumos text creștin contemporan (al lui Toni B.):

„Să nu-ți fie frică să iubești, să îmbrățișezi, să dai și să primești ajutor; mai importantă decât carcasa aceasta este iubirea din ea. Degeaba trăiești pe acest pământ dacă trăiești doar pentru un trup ferit de boli. Ai grijă ca nu cumva iubindu-ți propriul trup să uiți de iubirea aproapelui. Creștinii altor secole îngropau morții omorâți de ciumă, îngrijeau de orfanii acestora luându-i ca și copii ai lor, hrăneau bătrânii abandonați, dădeau apă muribunzilor, schimbau pansamentele infectate, toate acestea le făceau cu aceleași mâini, cu mâinile lor oferite lui Hristos, fără să le pese de sănătatea lor. Aceasta este reputația creștinilor și nu aceea de fricoși și fugari…”

Dumnezeu să ne lumineze și să ne întărească în harul, în iubirea și în puterea Lui mereu! Amin.



Source link

By admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *