[ad_1]

Gert Weegen, în vârstă de 48 de ani, tâmplar de profesie și fotograf de vocație, își dedică timpul liber celor mai drăguțe și năzbâtioase animăluțe – veverițele. Bărbatul locuiește într-un sătuc elvețian, la marginea unei păduri, astfel încât rozătorii zglobii sunt oaspeți tradiționali și bineveniți în casa acestuia. Pentru a le surprinde în cele mai diverse ipostaze, Gert împrăștie prin curte tot felul de nuci și obiecte interesante, care nu pot fi trecute cu vederea de musafirii săi cu blană roșcată.

“Iubesc natura și oamenii, dar am încetat să călătoresc acum 10 ani”, dezvăluie fotograful.


Din spusele sale, totul a început nu cu veverițe, ci cu o vulpe. Apoi, la sugestia prietenilor care au sesizat patima sa pentru mediul înconjurător, acesta a abandonat rutina urbană și s-a mutat cu traiul la marginea unei păduri.

“Dacă te miști cu atenție și alegi ora potrivită, de regulă, dimineața devreme, când restul oamenilor încă dorm, dar natura deja se trezește, poți observa o groază de vietăți fermecătoare în jurul casei tale. Nu rămâne decât să configurezi corect aparatul de fotografiat și să ai puțintică răbdare”, afirmă Gert.

“Prin urmare, acum filmez lângă casă: munți, păduri, copaci, animale, și astea sunt cele mai bune călătorii ale mele”.

Veverițele au apărut pentru prima dată cu câțiva ani în urmă, iar proprietarul a început să le lase semințe și nuci și așa a pornit marea aventură.


Unele chiar au început să-l viziteze cu regularitate.

Iar bunul fotograf le-a construit mici căsuțe, echipate cu acoperiș și suplimente alimentare. Iar când una din ele a adus pe lume trei puișori, le-a făcut o căsuță spațioasă acestora.

“Unii sunt de părerea că apelez la Photoshop. Nici vorbă de asta! Iubesc natura și nutaralețea în tot sensul cuvântului”, a dezvăluit fotograful.

“Secretul este să ascunzi nucile în locuri neobișnuite și să aștepți”.


“Uneori, pentru un cadru bun pot să aștept și câteva zile. E foarte important ca scena să fie una autentică și firească”.

“Prin urmare, mă bucur foarte mult când am ocazia să prind un cadru bun direct din bucătărie”

“Veverițele au un temperament diferit. Unele mănâncă chiar din palmele mele și nu se jenează să intre în casă, unele mă ocolesc, iar altele se ocupă cu tot felul de năzbâtii”.

“Dar toate sunt nebune după mâncare, fiind gata să treacă peste orice obstacole pentru o alună în plus”.

„Sunt două moduri de a-ți trăi viața. Unul: de a crede că nu există miracole. Altul: de a crede ca totul e un miracol.” — Albert Einstein

Gert e persoana care vede miracole în toate.

Și trăiește în povestea pe care singur a creat-o.

 

[ad_2]

Source link

By admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *