[ad_1]

Odată cu dezvoltarea internetului și a tehnologiilor informaționale conștiința umană a devenit aproape omniprezentă, fiind tot mai greu să ne surprindem reciproc cu lucruri și fenomene cu adevărat neobișnuite, nemaivăzute până acum. Totuși, partea bună e că după miliarde de ani de la geneză, natura nu și-a schimbat principiile și continuă să creeze capodopere vizuale de neconceput, chiar și pentru conștiința avizată a omului din secolul XXI.

Prin urmare, dacă sapi un pic mai adânc, poți descoperi lucruri de-a dreptul extraordinare și necunoscute până acum. Iar pentru că apreciem curiozitatea care debordează din tine, am selectat un șir de fotografii copleșitoare, care confirmă încă o dată că planeta noastră nu încetează să-i uimească pe cei care au înțelepciunea să vadă frumusețea care ne înconjoară.


1. Ce zici de o tornadă alcătuită din grauri migratori?

2. Sau o peșteră glaciară apărută ca rezultat al unei erupții vulcanice?

3. Pentru o clipă, așa arată erupția unui vulcan surprinsă din cosmos. Să nu-ți pară glumă!

4. Nu uita să fii atent la alegerea plantelor de interior.


5. Dacă de mult nu ai făcut o incursiune în preistoric, îți amintim cum arată un fildeș de mamut.

6. Oahu – insula celor o mie de cascade!

7. Așa arată o zonă rezidențială din Las Vegas surprinsă de la înălțime.

8. Wow! 145 de amatori de schi nautic remorcați de un singur vas.


9. Revenid la vulcani și forța distructivă a acestora. Uite ce s-a ales din acest templu japonez în urma unei erupții.

10. O broască țestoasă cu gâtul lung amintește de musafirul cosmic din filmul E.T. Extraterestrul regizat de Steven Spielberg.

11. Orașul Dubai. Petroliștii ăștia au reinventat noțiunile de lux și extravaganță.

12. Ce poate fi mai elegant decât un stol de Flamingo organizat în forma unei păsări Flamingo?

13. Așa arată un fruct de pandanus.

14. Trei dinți fosilizați de tiranozaur. Rezistența acestora în timp depășește limitele bunei cuviințe!

15. Aubari, o oază din Sud-Vestul Libiei. Pentru că viața este de neînfrânt!

16. Continuând gândul de mai sus, ce părere ai despre acest copac care a crescut în pofida acțiunii neîntrerupte a vântului?

17. Ochiul Pământului – O peșteră de pe peninsula Apenină.

18. Iată cum specialiștii în zoologie cântăresc păsările.

19. Insula Aogashima, locul perfect pentru a supraviețui în cazul unei apocalipse zombi.

20. Acest zid de cărămidă a fost spălat de ocean ani la rând, dar nu și-a pierdut consistența.

21. Uite așa iau naștere caracatițele.

22. Filmele cu spioni devin tot mai aproape de realitate. Privește cât de realist arată această față tipărită.

23. Momentul ăla…

 

[ad_2]

Source link

By admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *